Una din intrebarile nelipsite de la un interviu de recrutare este cea referitoare la disponibilitatea candidatului pentru a realiza ore suplimentare (cel mai adesea neplatite). Prin aceasta cerinta, angajatorul insusi introduce premisa crearii unui dezechilibru in raportul viata personala/ viata profesionala al viitorului angajat.
Pe masura ce orele suplimentare cresc, viata angajatului risca sa se rezume la viata petrecuta in organizatie.
O consecinta directa a acestui fapt vizeaza asteptarile angajatului. Din moment ce el isi dedica viata organizatiei, in plan inconstient se naste dorinta ca organizatia sa-i ofere in schimb tot ceea ce el asteapta de la viata: confort, prosperitate, viata sociala etc. Altfel spus, sprijin din partea organizatiei pentru credit ipotecar, credit pentru masina sau alte bunuri, vacante in vilele de protocol ale firmei etc.
Angajatorul (sau Directorul de Resurse Umane) se trezeste asaltat de o serie de asteptari care i se par exagerate si nerealiste, si simte ca este din ce in ce mai greu sa-si motiveze oamenii. Ne trezim in fata unui fenomen deopotriva greu de inteles si de gestionat: salariul si beneficiile cerute de angajati sunt menite sa acopere nu doar valoarea muncii depuse, ele trebuie sa compenseze si frustrarea traita de acestia prin renuntarea la toate acele lucruri pe care le-ar fi putut face in orele suplimentare pe care le petrec in organizatie.
Pretinzand ore suplimentare angajatilor, organizatia risca sa ajunga in timp la situatia paradoxala de a retribui mai mult frustrarea angajatilor, decat valoarea muncii depuse efectiv de acestia.
Pe masura ce orele suplimentare cresc, viata angajatului risca sa se rezume la viata petrecuta in organizatie.
O consecinta directa a acestui fapt vizeaza asteptarile angajatului. Din moment ce el isi dedica viata organizatiei, in plan inconstient se naste dorinta ca organizatia sa-i ofere in schimb tot ceea ce el asteapta de la viata: confort, prosperitate, viata sociala etc. Altfel spus, sprijin din partea organizatiei pentru credit ipotecar, credit pentru masina sau alte bunuri, vacante in vilele de protocol ale firmei etc.
Angajatorul (sau Directorul de Resurse Umane) se trezeste asaltat de o serie de asteptari care i se par exagerate si nerealiste, si simte ca este din ce in ce mai greu sa-si motiveze oamenii. Ne trezim in fata unui fenomen deopotriva greu de inteles si de gestionat: salariul si beneficiile cerute de angajati sunt menite sa acopere nu doar valoarea muncii depuse, ele trebuie sa compenseze si frustrarea traita de acestia prin renuntarea la toate acele lucruri pe care le-ar fi putut face in orele suplimentare pe care le petrec in organizatie.
Pretinzand ore suplimentare angajatilor, organizatia risca sa ajunga in timp la situatia paradoxala de a retribui mai mult frustrarea angajatilor, decat valoarea muncii depuse efectiv de acestia.
Autor: VIRGILIU RÎCU - psihoterapeut, HR Consultant, Life & Executive Coach. In 2003 a fondat Chiron Consulting, companie de consultanta specializata in oferirea de servicii psihologice organizatiilor (in special Executive Coaching).
Chiron Consulting : www.chironconsulting.ro
Postări
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu