Este o disfuncţie caracterizată printr-o deficienţă de orgasm (absenţa acestuia sau prezenţa foarte rară a acestuia). Orgasmul este produs prin stimularea zonelor erogene (vaginul şi clitorisul). Astfel, anorgasmia poate fi de două feluri: totală (femeia nu poate ajunge la orgasm, indiferent de zona care este stimulată) şi parţială (femeia simte plăcere în urma stimulării uneia din zone).
Anorgasmia poate fi provocată de o boală organică, de o tulburare psihologică sau de o problemă comportamentală sau relaţională.
Anorgasmia poate avea o cauză organică, care poate fi o boală precum diabetul zaharat, sau o boală neurologică (cum este de exemplu, scleroza în plăci), administrarea unor medicamente contra obezităţii şi hipertensiunii sau consumul excesiv de substanţe toxice, alcool şi tutun.
Unele afecţiuni caracteristice femeii pot provoca anorgasmia, afecţiuni precum activitatea prea importantă sau insuficienţă a glandelor care sintetizează hormonii sexuali (hipofiza, tiroida, glandele suprarenale şi ovarele), leziuni sau boli ale organelor genitale (inflamarea vulvei sau secţionarea mucoasei vaginale şi a muşchilor superficiali ai perineului pentru facilitarea naşterii) sau un travaliu prelungit.
Cauzele funcţionale sunt foarte variate, depinzând de circumstanţe, partener, etc.
O altă cauză este cea psihologică, anorgasmia fiind provocată de o depresie, medicamentele psihotrope (de exemplu somniferele) având uneori efecte adverse care agravează tulburările sexuale.
Tratament (remedii): În primul rând tratamentul acestei disfuncţii constă în tratarea eventualelor cauze organice, a bolilor, care provoacă anorgasmia, şi în al doilea rând tratarea propriu-zisă a tulburării sexuale, care poate fi un tratament psihologic, ce constă în ameliorarea vieţii de cuplu a pacientei.

sursa: "Fara Tabu"

0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu